Vi s-a intamplat ca dupa multa vreme in care nu ati vazut o prietena buna, sa va simtiti ciudat in momentul in care o revedeti? Aseara, dupa cativa ani, mai precis 3, ne-am reintalnit! M-am bucurat nespus luni, cand am fost sunata si intrebata ce planuri am pentru miercuri seara...Deja emotiile ma coplesisera. Cu ea, am avut o relatie speciala. Si sa va spun si de ce. In liceu am stat in gazda la mama ei, unde am ajuns printr-o intamplare. Mama a sunat intr-un ziar la nr. de tel al unei prietene de familie, si ne-a spus ca de fapt ea si-a ocupat camera, dar ca stie pe cineva care mai cauta o fata sau doua. Zis si facut. Mi-aduc si acum aminte ziua in care noi doua ne-am intalnit. Mama ei ne-a prezentat-o ca fiind un copil cuminte, dar cam rasfatat (fiind si singura la parinti!) si ca adora sa aiba multe perechi de pantofi. In timp ne-am apropiat, ea povestindu-mi de obsesiile ei pe care le facea pentru un baiat sau altul. Insa, aceste povesti adolescentine sau trairi ne-au tinut relatia de prietenie vie. Stiu ca, la un moment dat o consideram ca si sora mea, ce-i drept mi-as fi dorit una (dar si cu frate este bine, credeti-ma). Petreceam atat de mult timp impreuna, stand la palavre despre colegi, teme, scoala, ba chiar si ne ajutam (de fapt eu pe ea, ca eram cu 2 ani mai mare), ne faceam temele impreuna. Mi-aduc aminte de perioada in care ea se pregatea pentru capacitate, eu rezolvam sutele de probleme si de exercitii la matematica (multumesc pe aceasta cale d-nei Leata, care ma facea sa ma culc numai pe la 1, 2 noptea:( ), si ea era langa mine, rezolvand temele pentru pregatire la matematica si romana. Doamne cate tone de ceai beam pe vremea aia...Si cata veselie...In camera cu mine statea si verisoara mea, insa ea niciodata nu avea de facut nimic si se culca mai ceva ca gainile, adica pe la 8 maxim 9. Si ramaneam doar eu si ea, gasindu-ne cumva de facut cate ceva si stand cu orele una, in preajma celeilalte. Aceasta perioada imi este cea mai draga...
Chiar daca totul pare rupt dintr-o poveste, in momentul in care eu a trebuit sa vin la facultate, am inceput sa ne vizitam tot mai putin. Timp de 2 ani ne-am vazut de cateva ori, pana cand si ea a sosit aici. Stau si ma gandesc ca, ceva s-a intamplat in momentul in care ea a sosit in Bucuresti...De cand este aici ne-am vazut de fix 3 ori:(( Cand doream eu sa ne vedem, nu mai avea timp de mine, nici nu stiu de ce se schimbase asa de mult...Aseara am revazut-o dupa 3 ani...Ciudat este ca ea a dorit, de data asta sa ne reintalnim:))...Si ne-am imbratisat si pupat pe obraji, insa simteam ca desi o cunosc, o simt, putin straina de mine...O fi timpul de vina...Cred ca trebuie sa ne mai reintalnim pentru a capata - increderea aceea...Pe care am avut-o odata. Nu zic ca nu ne-am vorbit, ba dimpotriva, insa ma uitam la ea, nu-mi venea sa cred ca suntem acolo, si totusi...As fi vrut sa o intreb ce ne-a despartit atata timp:(( Am povestit multe, despre munca, in general si colegi...Insa, simteam din conversatie ca, ceva, undeva lipseste. Entuziasmul acela pe care noi doua il aveam cand ne intalneam, ajunsesem sa ne intelegem din priviri inainte, fara sa spunem nimic! Totul a decurs bine, si a ramas ca ne vom mai revedea. Abia astept! Sper ca relatia noastra de prietenie sa redevina ce a fost. Sa putem sa ne povestim tot ce avem pe suflet, asa cum faceam de obicei pana la 2, 3 noaptea!
Voi ati avut parte de o asemenea relatie de prietenie? Sa fiti ca doua surori sau frati si ceva sa va desparta dupa mult timp, fara sa stiti ce? Si sa va revedeti dupa mult timp, insa sa simtiti ca ceva nu mai e la fel?
Astazi este o zi superba. Nu, nu afara, ci in sufletul meu:) Pe aceasta cale ii multumesc din suflet Crocoditzei, pentru ca i-a acordat un premiu blogului meu. De fapt, este primul premiu pe care el il primeste, de cand a facut "ochisori", mai exact de pe 22 iulie 2009! Sper sa fie de bun augur!Ma bucura nespus de mult sa stiu ca, sunt citita, admirata si premiata de greii din lumea bloggingului!
