Am primit de la Jasmin o leapsa absolut adorabila, in care sa povestim ceea ce ne incanta sufletul de copil in momentul in care vedeam primii fulgi de nea...Ca si ea, pot spune ca aceasta perioada imi este cea mai draga. Imi aduc aminte ca prin generala abia asteptam sa vina vacanta de iarna, pentru ca stiam ca vine si perioada veseliei. De la sanius, bataie cu bulgari, conceperea cat mai atenta a unui om de zapada inalt si bine facut si pana la colindele pe care trebuia sa le invat ca sa le recit impreuna cu ceilalti copii la serbarea ce inaugura venirea lui Mos Craciun...Doamne ce nostalgie, ce vremuri, ce frumusete...Aceasta serbare imi inalta sufletul de fiecare data, deoarece eu ador colindele, poeziile si tot ce este legat de spiritul Craciunului. Chiar daca am crescut imi aduc aminte cu bucurie de perioada copilariei, de zilele in care stateam cu orele la sanius, inghetata de ger si cu sosetele ude in cizmulite, dar fericita ca ma pot da cu sania pe zapada de un alb sclipitor. Tin minte ca ma invineteam de frig si ca mama venea si ma baga in casa la caldura pentru a ma incalzi, stateam putin si apoi ieseam din nou. Si tare bine imi mai facea aerul acela curat, de iarna care imi inrosea obrajii.Ieri cand am vazut ca a inceput sa ninga, ma bucuram mai ceva ca un copil mic si prostut. Stiu ca abia am asteptat sa ies afara si sa simt zapada sub picioare si sa fac primul bulgare de nea:)) Chiar daca a trebuit sa stau in trafic ore bune sa astept RATB-ul in viscol nu ma plang. Asa e iarna. Si ma bucur ca, in sfarsit avem zapada de Craciun. Stiu ca anul trecut am fost tare dezamagita ca nu era zapada. A nins abia la amiaza si s-a oprit. Dar nu a apucat sa se astearna.
Anul asta va fi un Craciun la fel ca in povesti. Abia astept sa impodobesc bradul si casa in spiritul Craciunului.
